Centenar Virgil Ludu

Face parte din galeria de mari valori ale sportului brașovean din toate timpurile. Atlet și polisportiv, profesor, cercetător și metodist, gazetar și scriitor, ba chiar istoric și muzeograf, Virgil Ludu este o personalitate a comunității Brașovului.

S-a născut la Bălți, în Basarabia, acum 100 (!) de ani (30 august 1919), într-o „Românie Mare”, așa cum era ea pe atunci, după Marea Unirea de la 1 decembrie 1918. A practicat atletismul de performanță, fiind campion național și balcanic în cursele de garduri și de decatlon.

Despre generația sa, Virgil Ludu scria mai târziu, în cartea „Oameni și Atletism”: „Ea a debutat în concursuri, cu campionatele naționale de la Ploiești, Brașov și Cluj, cu prietenii sincere între atleții de la Șoimii Cluj, Electrica Timișoara, Venus București, UAB Brașov, Esta Sun Oradea și cu întâile emoționante și plăcute deplasări peste graniță, la un triunghiular în Austria și la cea de-a zecea Balcaniadă de la Atena.

Prin ce se caracterizează generația noastră atletică? Mai întâi prin nețărmurita ei pasiune, arzând viu ca o torță, ca flacăra olimpică. Apoi prin atleții pe care, modest și sârguincios, i-a dat și au participat la toate marile concursuri ai acelor ani. În sfârșit, prin faptul că toți aceștia, aproape, au rămas legați pentru totdeauna de atletism ca profesori, antrenori, ziariști, medici, suporteri”.

Colegi și prieteni: Ion Moina, Ioan Sőtér, Zeno Dragomir...

Bineînțeles, în aceeași lucrare scriitoricească îi amintește pe colegii și prietenii din atletism:

 - Clement Baciu „etern atentator la recordul național de prăjină”;

- Pompiliu Stoichițescu, sprinter și săritor la toate probele: „Îl socotesc cel mai talentat atlet al generației noastre, deși nu s-a realizat decât în parte. Însuși Moina, cinstit și modest, este de acord. Înalt, suplu, mereu surâzător, Pompiliu Sotichițescu trăda încă de pe stradă, din mers, recordmanul. Avea un mers săltat, pe vârfuri, ca un dirijor care animă orchestra, într-un final tumultuos. Corpul său de o zveltețe olimpiană, se unduia felin și armonios... Alerga și sărea cu o ușurință extraordinară. Fără pregătire, fără tehnică, aproape în gulmă, a alergat 10,8 pe sută... Era omul victoriilor la un centimetru, singurul care putea sări peste 8 metri în lungime”;

- Dumitru Tâlmaciu: „A fost un mare, un neobișnuit talent al atletismului nostru. Despre rezistența sa se dusese vestea. Concura întrg anul pe stadion, la crosuri, la ciclism. Mergea la aproape toate probele de alergare, de la 100 la 5.000 metri. În tabelul recordurilor naționale deținea nu mai puțin de cinci recorduri”;

- Ioan Sőtér, săritor în înălțime:„Înalt, foarte înalt, blond, cu o șuviță de păr căzându-i pe frunte, sfios, cu picioare nesfârșit de lungi... A pornit-o de unul singur, analizându-și cu greu greșelile și căutând, nu cu ușurință, adevăratul drum al performanței. După ce a doborât recordul lui Stoichițescu, a mers din centimetru în centimetru până la doi metri, unde asaltul lui a dat atletismului o tulburătoare fericire. Apoi a continuat, tenace și neobosit, până la 2,05 lăsați moștenire generațiilor următoare”;

- Zeno Dragomir, săritor cu prăjina: „Pentru noi rămâne atletul cel mai drag, olimpicul, cum i-am spus noi pentru frenetica lui dragoste de atletism, pe care n-a trădat-o niciodată. Singur, absolut singur, fără antrenor, a cucerit centimetru cu centimetru, până a atins recordul național al lui Eilhardt (3,86 m), apoi cum s-a înălțat, fericitul, la patru metri, întâiul patru metri românesc, după ce cucerise de două ori laurii balcanici. Când nimeni n-o mai credea, Zeno a realizat acest 4,20 metri ai vieții lui și ai participării la Jocurile Olimpice de la Helsinki”;

- Mihai Raica, Victor Pop, Victor Firea, Victor Dumitrescu, Gheorghe Zâmbreșteanu, Dinu Cristea, Aurel Coman, Toma Dumitru, Eugen Lupșa, Emil Pandrea, Radu Ioniță, Kiss, Baciu etc.

Un loc aparte îi păstrează rivalului de pe pistă și prietenului de la Cluj, marele Ion Moina, „Moci” sau „Mociuț” pentru intimi, după numele locului de baștină (satul Mociu, de lângă Cluj-Napoca).

Însă recunoscător, îi enumeră și pe antrenorii acelor ani: Cornel Ivănescu, Ion Arnăutu, Ion Baicu, Stitze, Ernest Locota, Modest Nichifor.

Virgil Ludu: omul cărților, al sportului, al munților și artei

Revenim la Virgil Ludu. A absolvit două facultăți (Drept și ANEF/ Academia Națională de Educație Fizică), a fost profesor și director (adjunct) la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Brașov și ne-a lăsat cel puțin 12 cărți, pentru lectură și studiu, pe care le-a scris singur sau în colaborare cu alți colegi:

- „Cartea munților” (1967, Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport);

- „Drumețind pe meleaguri brașovene”, de Virgil Ludu, Mihai Naidin, Elefterie Voiculescu, Ioan Constantin (1967, Casa Regională a Creației Populare Brașov);

- „Îndemânarea şi metodica dezvoltării ei” (1969, Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport);

- „Oameni și atletism” (1970, Editura Stadion);

- „Scriitori români și lumea sportului” (1974, Editura Stadion);

- „Fair-play”, de Cristian Țopescu și Virgil Ludu (1980, Editura Sport Turism);

- „Ritmul şi performanţa” (1983, Editura Sport Turism);

- „Cartea recordurilor”, de Cristian Țopescu și Virgil Ludu (1984, Editura Sport Turism);

- „Olympia”, de Tudor George și Virgil Ludu (1985, Editura Sport Turism);

- „Sport și artă”, de Victor Bănciulescu și Virgil Ludu (1987, Editura Sport Turism);

- „Performanță și personalitate” (Colecția Dinamovistul)

- „Elogiul prieteniei”, apărută post-mortem, de Virgil Ludu și Dorin Almășan (1999, Editura Remus).

Fiul Alin și soția Oprina Stroe

Virgil Ludu a fost căsătorit, pentru a doua oară, cu Oprina Stroe-Ludu, profesoară de atletism la LPS Brașov, cea care a descoperit, crescut și promovat nume importante din istoria atletismului brașovean: Corina Țifrea, Georgeta Nazarie, Rodica Kraila, Marcela Badiu, Carmen Golgot, Stela Sosin, Corina Ionescu etc.

Unicul copil a lui Virgil Ludu este criticul de film Alin Ludu-Dumbravă.

Muzeul Sportului Transilvan și Clubul Olimpic Brașov

Regretatul gazetar de sport din Brașov, Dan Vintilă, prieten cu „Gil” Ludu,  povestea, într-un articol publicat în ziarul „Bună Ziua Brașov”: „În anii 60, împreună cu doi colegi de la UCFS-ul brașovean, Virgil Ludu a adunat o serie de nestemate piese, care au format primul Muzeu al Sportului Transilvan, muzeu decapitat de regimul comunist în 1964. După evenimentele din 1989, piesele au fost repuse în valoare și după ce baza Olimpia va fi reparată se speră ca muzeul, care ar merita să-i poarte numele, să reintreîn drepturi. Împreună cu Dumitru Popescu-Colibași și alți câțiva iubitori ai olimpismului au pus pe picioare,în mai 1990, Clubul Olimpic Brașov, după cum am afirmat, unitate unicat în spectrul sportului românesc”.

Pe 7 iulie 1997, Virgil Ludu a părăsit această lume. (Foto: Georgeta Nazarie - colecția personală)